17.00% primit
510 € donați din obiectivul de 3000 €
4 donatori
Campania a luat sfârșit

 

Bună! Mă numesc Damian Stan și vin din Baia Mare. Sunt student în anul doi la University of Aberdeen, specializarea Biochimie, una dintre cele mai bune universități din Scoția, la care am intrat obținând media 9,83 la Bacalaureat.

Anul trecut am beneficiat de susținerea donatorilor de pe platforma Adoptăm Studenți și ai comunității GRASP, ceea ce mi-a permis să studiez unde mi-am dorit. Am reușit să îmi strâng fonduri și lucrând înainte să înceapă universitatea la o firmă de construit termopane. Dar am lucrat și după ce m-am acomodat în noul oraș, livrând mâncare cu bicicleta, care a ajutat cu o parte din costuri.

În primul an de studii universitare am obținut majoritar note maxime, ceea ce mă face să mă simt împlinit și încurajat. Am avut diferite cursuri, dintre care m-a impresionat foarte mult cel despre minte și creier prin temele abordate: creativitate, boli mintale și efectele lor, dezvoltarea limbajului sau altele. La biologie simt că a mers cel mai greu, probabil pentru că sunt obișnuit cu materiile cu bazele în matematică, dar am terminat cu bine învățând botanică și zoologie într-un an. În schimb, la chimie m-am simțit cel mai bine, mai ales în laborator unde am făcut experimente interesante cu piese de sticlărie nemaivăzute. Am învățat și științe medicale, la care am avut cele mai fascinante ore de laborator, printre care studiul reactivității unor enzime în diferite condiții sau extracția propriului nostru ADN pe care l-am păstrat.

Pe lângă experiența academică, simt că am dobândit mult din responsabilitatea de adult, în urma unui an trăit departe de casa. Nu a fost ușor să îmi organizez singur timpul sau banii, dar am învățat asta repede: la început, având multe cheltuieli neașteptate și mici, se adunau sume lipsă pe care nu le puteam explica în totalitate. Așa am început să fac liste cu fiecare spălare de haine plătită, prânz luat la cantină sau călătorie cu autobuzul. Mi-au fost de ajutor și cei patru ani petrecuți ca leader la cercetași, ani care mi-au oferit un simț practic și calități de conducător, care mi-au facilitat traiul singur din ultimul an.

Toate acestea ajută să mă simt că mă apropii de viitorul proiectat în mintea mea.

După terminarea studiilor îmi doresc să devin cercetător în neurochimie, să studiez procesele biochimice din creierul uman și  să contribui la vindecarea bolilor precum Alzheimer, Parkinson sau la trecerea peste traume psihologice. Visul meu este să pot lucra la mine în țară fără dificultăți, dar momentan nu este posibil. Așa că îmi doresc ca împreună cu toți ceilalți cu care împart același vis să ne putem întoarce și să aducem schimbări majore în domeniul cercetării din România.

Chiar dacă în Scoția școlarizarea este gratuită, costurile unui student în Marea Britanie sunt mari, costuri pe care nu îmi permit să le acopăr în totalitate. Voi dedica mult timp învățatului, ca urmare voi putea doar să lucrez la un job part-time, care nu va fi suficient pentru a acoperi restul costurilor de trai anuale. Așa că apelez la ajutorul dumneavoastră!

Vă mulțumesc!