Sunt Georgiana S. din Suceava, absolventă a Colegiului Național “Petru Rareș”.
Începând cu anul următor voi studia la UCL, The Bartlett School of Architecture din Londra, UK, cea mai bună universitate de arhitectură din lume*
Încă din clasa întâi am știut că vreau să devin arhitect. De mică, obișnuiam să răsfoiesc revistele de amenajări interioare găsite prin casă, apoi să îmi construiesc din carton propriile căsuțe de păpuși. Însă, după ce părinții mei au divorțat și m-am mutat cu mama, am lăsat la o parte jocurile și m-am axat pe școală. La scurt timp, tatăl meu a decedat și pierderea lui a adus o maturizare forțată în viața mea. El a fost cel care îmi spunea să lucrez din greu pentru visul meu, iar acest sfat mi-a rămas întipărit în minte, oferindu-mi hotărârea și curajul de care aveam nevoie să trec peste acest eveniment.
Mai târziu, m-am înscris la Cercetașii României unde am ajuns să văd lumea diferit. Am descoperit fotografia și dragul de a călători. Oamenii pe care i-am întâlnit și excursiile cu cortul mi-au arătat că « acasă » înseamnă mai mult decât un simplu plan pe hârtia unui arhitect. E un loc plin de amintiri și emoții, care îți aduce mereu aminte că aparții de ceva. De aceea, vreau să îi ajut pe alții să își creeze acel loc ideal.
De când am știut că vreau să studiez arhitectura, niciun efort nu mi s-a părut prea mare. În ultimele două veri am lucrat în Elveția timp de o lună și jumătate, 12-15 ore pe zi, și în România, la o tabără de engleză pentru copii, ca asistent manager. Am muncit din greu deoarece era singura modalitate de a-mi permite să mă pregătesc pentru facultate, la București. Săptămânal, îmi petreceam weekendurile făcând naveta câte 14 ore și mergând la pregătire câte 4-5 ore pe zi, atât sâmbăta, cât și duminica.
Cu toate că situația mea financiară și drumul spre visul de a ajunge arhitect începuseră să se stabilizeze, a apărut încă un obstacol în viața mea. Anul trecut a decedat și mama, iar de atunci locuiesc la cea mai bună prietenă a mea. Fiind brusc parte dintr-o lume în care ideea de familie ia forme noi, ceea ce îmi dă putere încă o dată este visul meu de a ajunge arhitect.
Cu toate dificultățile prin care am trecut pe parcursul drumului meu, am întâlnit oameni care mi-au amintit să nu renunț. Participarea la școala de vară Oxford for Romania 2019 mi-a oferit o portiță de speranță că pot găsi o soluție pentru a deveni studentă la arhitectură. Inițial, m-am înscris pentru a vedea dacă Anglia poate fi locul potrivit pentru parcursul meu profesional. În plus, am cunoscut oameni care mi-au adus aminte cât de importantă este ideea de a-i ajuta pe alții. Deși mai am mult până îmi voi construi propriul « acasă », voi încerca să învăț ceva din fiecare experiență, știind că într-o zi se va întâmpla.
Faptul că am fost acceptată să studiez la UCL, mi-a arătat că visurile pot deveni realitate, indiferent de greutățile ce apar pe parcurs. Această realizare este doar primul pas către visul meu de a crea pentru oameni starea de apartenență prin ceea ce voi proiecta ca arhitect. Următorul pas este să îmi permit să merg la această universitate de renume internațional.
Deși școlarizarea nu trebuie plătită, costurile din Londra sunt destul de mari. Voi continua să lucrez în fiecare vară și estimez că mi-aș putea acoperi o treime din cheltuieli, însă,din păcate, nu este de ajuns. De aceea, apelez la ajutorul vostru.
Vă mulțumesc!
*https://www.topuniversities.com/university-rankings/university-subject-rankings/2019/architecture