2.75% primit
877 lei donați din obiectivul de 31937 lei
6 donatori
Campania a luat sfârșit

 

Mă numesc Tania Constantin și sunt din Buzău. Am absolvit Colegiul Național “B.P. Hașdeu” și îmi voi începe studiile la University of Birmingham pe Psihologie.

Am realizat ce înseamnă psihologia pentru mine și evoluția mea abia în SUA, în schimbul academic de care am avut parte în 2019. Pe parcursul experienței mele americane, am adunat peste 320 de ore de voluntariat, fie la spitalul din preajmă, la azilul local sau în cafenele pentru persoane defavorizate. Unul dintre cele mai fericite momente a fost competiția statală FCCLA (Family, Career, Community, Leaders of America), unde am obținut medalia de aur pentru prezentarea culturii României pe un fundal psiho-social.

După ce am revenit în țară, mi-am propus să îmi implementez propriile mele proiecte pentru comunitatea mea, astfel devenind din ce în ce mai conștientă de importanța interacțiunilor mele. De exemplu, Ziua Ștafetei 2019, săptămâna asociației mondiale Terre des Hommes dedicată orientării în carieră în România, a fost o primă ocazie pentru mine să îmi testez abilitățile de recrutare și am avut rolul de Coordonator Local. Am mobilizat business-uri locale, sponsori și profesioniști pentru ca participanții mei să descopere mai bine piața muncii. Ulterior, am fost selectată pentru ateliere practice de la Departamentul de Stat SUA în Varșovia și Kiev, ca să îmi demonstrez implicarea socială cot la cot cu alți zeci de europeni. Ca rezultat, în februarie 2020, am creat și coordonat Shark Tank 2.0, conferință națională de antreprenoriat pentru liceeni, un weekend în care am prezentat, alături de 3 speakeri cunoscuți, problematici actuale în societate din punct de vedere antreprenorial.

Personal, studiile mele la University of Birmingham, sunt importante pentru a-mi urma planurile atât academice, cât și personale. Universitatea este printre cele mai căutate din Europa pentru programul lor de Psihologie, iar curriculumul oferit mă va dezvolta în domeniu. În viitor, mi-aș dori să îmi folosesc cunoștintele în psihologie să ghidez oameni și afaceri drept consultant sau consilier. Studiile mă vor ajuta să îmi îndeplinesc visul meu, misiunea de a da înapoi comunității.

Un obstacol bine-știut până acum este cheltuiala foarte ridicată. Deși plănuiesc să îmi găsesc un job part-time, iar părinții încearcă să mă susțină, diferențele nu sunt deloc de ignorat. Sper să reușesc totuși cu ajutorul dumneavoastră să acopăr o parte din cămin, transport și manuale/cursuri.

Vă mulțumesc pentru ajutor!

Cu drag,

Tania Constantin