Educația a reprezentat singura mea opțiune de a urma o traiectorie neliniară în carieră și implicit de a îmi decide propria cale.

Sistemul de învățământ din Olanda, orientat spre colaborare și multidisciplinaritate m-a ajutat să descopăr, să înțeleg și să mă folosesc de multitudinea de oportunități pe care le am chiar în față. Resursele financiare nu mi-ar fi permis să studiez în Amsterdam fără bursa întreagă pe care am obținut-o și fără cele două roluri pe care le ocupam în cercetare și în industrie.

Gândind retrospectiv însă, privind prin prisma rolurilor din companii mari precum IBM și Booking.com, dar mai ales a experienței antreprenoriale, am realizat că efortul de a trece peste acest prim obstacol face parte dintr-un test mult mai mare. Unul care se întinde de-a lungul vieții. Un test de tenacitate, pasiune și curaj pe care doar noi înșine ni-l putem insufla.