Unul dintre cei mai importanți dar și cei mai grei pași din orice campanie de fundraising este prezentarea poveștii tale. Nu este ușor să rupi o bucățică din tine și să o prezinți public. Dar viața te va pune în situația de a face prezentări pe diverse teme, în diferite situații, iar acesta este un exercițiu care îți va fi de folos.
Iată câteva dintre lucrurile de care trebuie să ții cont dacă vrei să realizezi o prezentare de impact:
Succesul unei prezentări este de cele mai multe ori determinat de începutul acesteia. Fie că te folosești de o ipoteză care stârnește curiozitate sau de date spectaculoase (rezultatele obținute, media de la Bac, acceptarea la o universitate de top, etc), este important să le captezi atenția celor cărora te adresezi de la început. De preferat este să transmiți emoții prin povești personale cu care publicul să rezoneze și informații măsurabile prin care să te aprecieze. Astfel, te adresezi și celor care decid din impuls emoțional și celor raționali.
Urmărește mereu tema centrală, concentrează-te pe argumente puternice, pe care să le exemplifici prin idei simple, comunică ce te interesează și implică-te în povestea ta. Imaginează-ți că îi povestești celui mai bun prieten, nu unor necunoscuți. Numai în acest fel o prezentare banală poate deveni extrem de atractivă pentru cei din fața ta.
Folosește paragrafe care delimitează ideile. Folosește modele similare de fraze în paragrafe, care să ducă ideea de la abstract la concret. Utilizează fraze scurte, elocvente. Nu plasa o idee fără să o explici- ” Am descoperit că sunt atras de matematică încă din gimnaziu”. Apoi, explică prin poveste personală: Ce anume te-a determinat să conștientizezi această atracție, care a fost factorul determinant, cum te simțeai, ce schimbări a generat, de ce a fost importantă tocmai această experiență ca să o menționezi.
Subliniază punctele cheie pe care dorești să le rețină auditoriul tău. Prezentarea trebuie să fie concentrată în jurul lucrurilor importante. Nu devia de la subiect și subliniază termenii cheie și ideile principale. Vei reuși astfel ca în memoria ascultătorilor sau cititorilor să rămână aspectele cheie ale prezentării.
Recitește prezentarea cu voce tare, asigură-te că nu ai folosit expresii redundante sau cuvinte inutile (de exemplu: ”mi-a făcut recomandarea de a” în loc de ”mi-a recomandat să”), roagă-ți câțiva apropriați să îți dea feedback- dacă este prezentarea interesantă, dacă e ceva irelevant sau dacă ai omis ceva cu adevărat important. Primește feedback-ul ca pe sugestii de îmbunătățire, nu ca pe reproșuri.
Atunci când faci o prezentare video, este important să mai ții cont și de aspectele următoare:
Atitudinea și tonul pe care le utilizezi într-o prezentare sunt două elemente esențiale care nu trebuie să îți scape niciodată din vedere. Din clipa în care arăți foarte multă implicare și entuziasm, audiența ta va deveni mai interesată de lucrurile pe care vrei să le transmiți. Utilizează un ton și un ritm de vorbire naturale în fața camerei de luat vederi. Folosește brațele să gesticulezi natural, fă pauze scurte și pline de semnificație, lasă-ți vocea să aibă inflexiuni firești.
Un alt element important pentru o prezentare de succes nu este doar ce zici și cum zici, ci și modul în care te raportezi la cei din fața ta sau din spatele ecranului. Zâmbește pe tot parcursul prezentării și păstrează un contact vizual permanent cu cei cărora te adresezi. Dacă vei sta cu ochii în pământ sau privind în gol vei transmite un sentiment de nesiguranță, poți pierde interesul și atenția auditoriului iar mesajul tău nu va avea impactul scontat.
Vorbește cu entuziasm despre ceea ce faci și ai încredere că vei reuși! Cu toții rezonăm cu povești care ne inspiră, în care personajul principal nu crede în limite și obstacole, exact ca tine!
Mult succes!
Pentru mai multe informații și sfaturi despre realizarea unei prezentări de succes, vizitează:
https://motivonti.ro/8-sfaturi-pentru-o-prezentare-buna/
https://www.officedirect.ro/blog/cum-faci-o-prezentare-care-sa-capteze-atentia-publicului
sau
https://ahaslides.com/ro/blog/how-to-begin-6-tips-on-how-to-start-a-presentation/
Un text de Corina Pârvu