Încurajăm educația de calitate
Susținem studenții să aplice la universități de prestigiu, unde își pot manifesta potențialul intelectual, îi ghidăm în procesul de fundraising și îi pregătim să își spună povestea în acord cu valorile lor.
Avem experiența potrivită
În echipa noastră de membri și voluntari sunt persoane care au studiat, studiază sau predau la universități din străinătate și care susțin studenții în procesul lor.
Intermediem povești
Toți studenții sunt talentați, însă donatorii pot alege pe care să îi susțină în funcție de profil, interese sau povestea cu care rezonează.
Generăm schimbare
Studenții care reușesc să primească finanțare sunt încurajați să ofere în schimb implicare activă în comunitate, prin împărtășirea experiențelor și învățăturilor lor, atât din procesul de finanțare, cât și din viața de student la universitatea dorită.
Loredana Ifrim
Cu o experiență impresionantă ca profesionist, Loredana consideră că o reprezintă cel mai mult faptul că este mămică de doi copilași, unul dintre ei fiind “a highly gifted child”. “Fiind…...Mai mult
Mădălina Ion
Mădălina se simte împlinită acum când, la 16 ani de la înființarea primei grădinițe Butterfly, a reușit să aducă inovație în educația românească prin proiectul EduBox. Fostă sportivă de performanță,…...Mai mult
Elena Mustățea
Elena are o carieră impresionantă, cu experiență ca investitor în startup-uri globale, bancher de investiții la Londra și consultant pe strategie în Dubai, iar acum consideră că și-a găsit menirea…...Mai mult
Ștefan Adrian Boronea
Educația a reprezentat singura mea opțiune de a urma o traiectorie neliniară în carieră și implicit de a îmi decide propria cale. Sistemul de învățământ din Olanda, orientat spre colaborare…...Mai mult
Mihai Cucuringu
Mihai a terminat liceul Gh. M. Murgoci din Brăila în anul 2003. A absolvit apoi Hiram College, Ohio, cu specializări în matematică, informatică și economie. În 2012 a terminat doctoratul…...Mai mult